Archive for Decembrie 2008

Un tanar zeu

Un tânãr zeu e-acel care apare

Icoana dragã contemplând

El, care adesea, stând în fatã-ti,

Te-aude, râzând.

Ce dulce glas!

Dar vai, robit de simturi

Nefericit, mai tare mã afund

În noaptea ce-mi întunecã vederea

Si-n spaima sângelui arzând

Cu glasul amortit de vraja

Zeitei tainic surâzând,

Eu caut vocea si-mi ascut auzul,

Sã-i spun întruna dorul meu adânc.

Zadarnic, însã! Precum moartea-i

Iubirea ta, damnatã rând pe rând,

Cãci el, a nãruit în seculi

Cenusa vremii spulberând!

Anunțuri

Nothing else matters

Nu demult mi-a fost trimis un link cu un clip destul de socant,sper sa luam cu totii aminte ca viata este cel mai scump dar pe care trebuie sa-l pastram cu mare grija pentru ca ea chiar merita traita.Mai multa atentie cand va urcati la volan,traversati strada sau chiar atunci cand mergeti pe trotuar,din nefericire i se poate intampla oricui.

Mergand pe drumurile nationale in special cel care duce spre Constanta am vazut zeci de panouri pe care scria numarul de accidente ,de  morti si de raniti,accidente ce au avut loc doar in decursul unui an si trebuie sa marturisesc ca erau sute de astfel de cazuri.O clipa de neatentie ne poate costa viata noastra,a celor dragi dar nu in ulitmul rand al unui om nevinovat.

Daca ar vedea toti soferii acest filmulet ar fi de doua ori mai atenti la cum conduc.

Wallpapers Part I

Pentru ca in curand vine Craciunul am zis sa pun pe blog cateva wallpaperuri care sa ne duca cu gandul la spiritul sarbatorilor de iarna.
Enjoy 🙂

christmas tree
christmas decoration
merry christmas
christmas tree
christmas tree at night
angels
silent night

Din pacate siteul catre care am facut legatura anul tecut pentru ca voi sa descarcati wallpaper de iarna nu mai este available, maine promit sa pun un nou post cu wallpaperuri noi 😀 si voi pune si un link catre noul post. 😀

Un nou post cu wallapers pentru sarbatorile de iarna iINTRATI AICI

Norocul meu

Am auzit ca anul acesta nu se vor mai publica cele 100 de variante,sa-mi scot ceva-banii din buzunar ca nu trebuie sa-i mai dau decat pe multiplicat variantele de anul trecut.”Norocul” meu…

Modele de subiecte la oral.aici

Vacanta mare

Chiar daca a trecut 1 Decembrie :))

Sa nu crezi ce spun acum

Lipsa de inspiratie.de timp sau chef…;le-am incercat pe toate in ultima perioada si nu prea imi plac:) Am revenit dupa ceva timp,am avut parte si de o mica vacanta in care as vrea sa spun ca m-am relaxat dar nu a fost chiar asa dar m-am simtit bine.Ma simt mai obosita decat inainte sa plec dar nu regret nimic.Vechile mele idei  sa cunosc oameni noi.obiceiuri si sa vad cat mai mult lumea fac sa ma simt cu totul altfel.Am fost si la un concert Iris de 1 Decembrie,am sarbatorit ca tot romanul in piata centrala apoi prin malluri:)) apoi seara la concert.A fost frumos,dar am revenit la vechea rutina scoala -casa,casa-scoala.De acum iar  voi trece printr-o alta perioada ca cea de dinaintea evadarii mele,o perioada in care voi visa iarasi cu ochii deschisi la vacanta de iarna la cadouri,la revederea persoanelor dragi,la spiritul Craciunuiui.